Elev plutonier adjutant Daria Ruse a reușit performanța dublei calificări la etapa națională la Olimpiada de Limba și Literatura Română și la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață

Grațiela Mihăescu · 19.03.2024
  • Acasă
  • Articole blog
  • Actualitate
  • Elev plutonier adjutant Daria Ruse a reușit performanța dublei calificări la etapa națională la Olimpiada de Limba și Literatura Română și la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață
Elev plutonier adjutant Daria Ruse s-a calificat la etapa națională atât la Olimpiada de Limba și Literatura Română, cât și la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață, obținând cel mai mare punctaj pe județ.

Toată munca cristalizată în cei patru ani în Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" se transformă într-un rezultat mare pentru performera noastră, o tânără cu performanțe școlare înalte și cu aptitudini deosebite în domeniul competențelor lingvistice și interculturale în limba română. Daria a obținut prima mențiune în clasa a X-a, la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română.

Cea care a ajutat-o să adauge talentului ei rigoare și profunzime este mentorul ei, profesor Bianca Stanciu, care o susține și îi oferă tot suportul de care are nevoie.

Rezultatul Dariei vine să-i răsplătească munca și efortul constant pentru autodepășire și evoluție permanentă. „Am făcut din Olimpiada de Limba și Literatura Română de anul acesta o sărbătoare a sufletului, o încheiere a unui lung șir de tradiții pe plan personal. Acest rezultat din ultimul meu an în Cantemir este o urmare a sprijinului necontenit al doamnei profesor Bianca Stanciu, care cunoaște materialitatea sensibilității mele, și care mă îndrumă spre a o canaliza în asemenea direcții constructive. De aceea, îi mulțumesc, și sper, ca după terminarea liceului, sufletul să nu mi se despartă de această materie, de această profesoară, de cetatea adolescenței mele”, spune Daria Ruse.

Daria este un exemplu pentru tinerii din generația ei, nu doar prin gradul cel mai mare pe care îl poartă pe epoleți, dar și datorită talentului ei, a inteligenței și sensibilității, a rezistenței și hotărârii de care dă dovadă. Excelența în educație poate fi atinsă prin foarte multă pasiune, perseverență și determinare.

Felicitări, Daria, și mult succes la etapa națională!
 
Foto: Valentin Costică
 
login