Un erou, o floare

Nicoleta Miclăuș · 18.04.2024
Militari din Centrul 54 Comunicații și Tehnologia Informației, din Oradea, și elevi din cadrul Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri, din Sibiu, alături de elevi și profesori din Salonta și Oradea au participat la proiectul educativ-comemorativ intitulat „Un erou, o floare”, implementat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, în colaborare și cu sprijinul unor autorități locale și unități de învățământ din Bihor și Arad.
Această acțiune, devenită tradiție, a avut loc la parcelele de onoare ale eroilor români din Al Doilea Război Mondial, în Oradea și Salonta.
Proiectul „Un erou, o floare” are ca obiectiv desfășurarea unor lucrări de îngrijire și întreținere a mormintelor, monumentelor comemorative și aleilor și refacerea înscrisurilor de pe însemnele de căpătâi. Aducem un omagiu memoriei eroilor noștri și prin depunerea de coroane și buchete de flori la mormintele acestora.