Zuzeac Marilena Ioana, prima admisă la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" și șefa de promoție a Academiei Forțelor Aeriene
- Acasă
- Articole blog
- Povești cu militari, militari cu povești
- Zuzeac Marilena Ioana, prima admisă la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" și șefa de promoție a Academiei Forțelor Aeriene
Sunt sublocotenent 𝐙𝐮𝐳𝐞𝐚𝐜 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚, absolventă a Școlii Generale Șerbăuți. Am fost prima admisă la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. În cei 4 ani de liceu, am obținut rezultate foarte bune la activități școlare și sportive și m-am regăsit în pasiuni precum lectura, scrisul și sportul.
Clasa a 12-a a fost un moment de răscruce pentru mine, însă o decizie de ultim moment m-a determinat să aleg „uniforma albastră”. Am fost admisă la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă", arma aviație, specialitatea militară Meteorologie Aeronautică. Pe parcursul celor 3 ani de învățământ, am fost dedicată și implicată, atât în activități școlare cât și extrașcolare și sportive. Cea mai mare reușită a fost să devin șefa de promoție a Academiei. Uitându-mă în spatele reușitelor obținute, descopăr că efortul pe care l-am depus nu a fost în zadar. Am avut posibilitatea să aleg dintre locurile scoase la promoție, astfel, am ales Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Primul an în această unitate și prima experiență în teritoriu au reprezentat o provocare pentru mine, colegi noi și un colectiv nou în care să mă integrez, tehnică și aparatură modernă, schimb de experiență cu partenerii și aliații dislocați în bază, cerințe și responsabilități pe măsură. Consider că m-am adaptat la aceste noi solicitări și că voi câștiga suficientă experiență pentru a îndeplini toate obiectivele profesionale colective și personale.