Plt. Chiorean Nicolae-Andrei, controlor trafic aerian operațional, Centrul 71 Operații Aeriene

Chiorean Nicolae-Andrei · 01.10.2024
Încă de mic copil am privit cu admirație și respect haina militară și am visat la ziua când o să am și eu plăcerea de a o purta cu mândrie și onoare. Deși nu am avut inspirația de a afla în timp util care sunt cerințele necesare pentru a urma cursurile unui liceu militar, șansa a făcut ca, la puțin timp după absolvirea liceului civil, să îmi urmez visul. Și acum retrăiesc cu nostalgie amintirea zilei de 1 septembrie 2008, când am avut ocazia să îmbrac pentru prima oară haina militară.
 
Asemenea unui constructor iscusit, am început cu temelia sistemului militar, ca apoi să-mi pot clădi o carieră pe o fundație puternică. În urma depunerii Jurământului de credință, ca soldat gradat profesionist, am încadrat funcții de planșetist-dictor, în cadrul Regimentului 50 Rachete și Artilerie Antiaeriană “Andrei Mureșianu”, și de operator stații sol-aer în cadrul Bazei 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu”. Dorința de perfecționare continuă și evoluție în carieră m-a îndemnat ca în anul 2013 să urmez cursurile Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”, arma comunicații și informatică. După absolvire, în 2014, m-am reîntors în cadrul Bazei 71 Aeriene, ca și subofițer de comunicații. Dar dorința de a acumula mereu cunoștințe noi nu s-a oprit nicidecum aici. Sub îndrumarea superiorilor și a colegilor, în 2015 am urmat cursul de controlor trafic aerian operațional, absolvind ca șef de promoție.

De ce această lungă prezentare? Pentru că singurul impediment în evoluția fiecăruia, atât din punct de vedere personal, cât și profesional, este propria persoană. Dar atât timp cât vei da dovadă de integritate, devotament, tenacitate, vei avea parte de toată susținerea atât din partea superiorilor, cât și a colegilor, pentru a-ți atinge obiectivele.
 
Cariera militară nu este o profesie. Este o chemare, o vocație! Cel mai important este să perseverezi în tot ceea ce faci, indiferent de categoria de forțe din care faci parte, arma, specializarea, sau gradul pe care îl porți pe umăr. Este un drum poate uneori anevoios, plin de încercări, de restricții și uneori poate chiar și de frustrări. Dar, după cum spunea și Napoleon, Victoria aparține celor ce perseverează!

De ce am ales să devin controlor de trafic aerian?
Este o specializare foarte solicitantă, unde nu există loc pentru greșeli. Constant trebuie să te perfecționezi, să fii la curent cu toate legile, procedurile și regulamentele noi care apar. Dar în același timp este o specializare care-ți și oferă multe satisfacții, având ocazia să particip la multe exerciții desfășurate în comun cu partenerii din cadrul NATO și de asemenea, să iau parte la misiunea Resolut Support din Afganistan în perioada 2017-2018.

Personal, sunt mândru că am reușit, cu ajutorul familiei și al colegilor, să depășesc orice obstacol, de orice natură, întâlnit de-a lungul carierei. Sunt conștient de faptul că, inevitabil, pot să mai apară mici încercări și în viitor, dar am încredere deplină că le voi face față cu onoare.
 
login