Pregătirea vânătorilor de munte în condiții de iarnă, la Diham, continuă

Marcel Vișa · 23.01.2025
Într-o nouă zi de instrucție, militarii din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” au desfășurat un marș, urmat de exerciții tactice.
 
Activitățile de instrucție sunt coordonate cu atenție de locotenentul Dragoș Lungan.
„Astăzi vom executa deplasări tactice pe teren montan dificil, urmate de cucerirea unui obiectiv strategic, punând accent pe reacția rapidă la contactul cu inamicul”, ne-a dezvăluit acesta, subliniind importanța pregătirii riguroase în condiții ce testează atât rezistența fizică, precum și spiritul de echipă.


 
Stăpânind bine tehnicile camuflajului, siluetele înarmate ale militarilor se strecoară ca niște umbre tăcute pe dinaintea noastră, prin ceață, uneori confundându-se cu trunchiurile copacilor sau cu nămeții care acoperă culmile Dihamului.
 
„Am împlinit 20 de ani de la prima mea instrucție de iarnă la munte și este o bucurie să transmit noilor generații experiența acumulată de-a lungul carierei. Îmi doresc să-i formez ca vânători de munte autentici, capabili să facă față celor mai dure condiții”, a spus și plutonierul major Laurențiu Dilirici, instructor specializat în tactică, instrucția pe schiuri și supraviețuire în medii izolate.
Plutonierul major a subliniat evoluția semnificativă a pregătirii militare, care pornește de la tehnici de bază și ajunge la niveluri avansate. „La finalul taberei, fiecare militar trebuie să fie capabil să construiască adăposturi individuale și de grup, să aprindă și să întrețină focul în condiții dificile și să execute marșuri complexe, inclusiv pe schiuri. Instrucția tactică de la Diham reprezintă apogeul acestor antrenamente”, a explicat acesta, evidențiind importanța dezvoltării unei game largi de abilități.
 
Deși mulți dintre acești militari sunt abia la începutul carierei lor, profesionalismul și pregătirea sunt deja evidente. Fiecare știe exact ce are de făcut, iar comandanții de grupă sau de pluton sunt rareori nevoiți să intervină, siguri că ordinele lor sunt executate cu precizie. Această disciplină riguroasă și sincronizarea perfectă fac ca echipa să funcționeze și să facă față oricărei provocări.
 
Astfel, peisajul înzăpezit al Dihamului a devenit pentru încă o zi locul unde se formează adevărații apărători ai crestelor carpatine.



Text: Ana Maria Petolescu, Marcel Vișa
Foto: Cristian Dobre

 
login