Maturitate pe umeri tineri

Pe ofițerul despre care voi scrie în rândurile de mai jos l-am găsit în fața unui monitor, unde lucra de zor la rezolvarea sarcinilor primite. Cu un zâmbet discret mă anunță că este gata să stăm de vorbă, această mică pauză operativă având și rolul de a-l deconecta, pentru câteva clipe, de la rutina de birou. Începe prin a-mi spune că are emoții, dar că se bucură că are ocazia de a împărtăși o mică parte din viața lui sub însemnele armatei cu cei care vor avea curiozitatea să-l descopere. Vorbește clar, iar din primele minute îmi dau seama că este o persoană foarte calmă, fiind poate și o liniște a locului. Suntem în mijlocul țării, la Miercurea Ciuc, alături de șeful promoției 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” al armei Intendență, locotenentul Crăciun Robert Gabriel, ofițer de stat major în S4 Logistică, la compartimentul Intendență și Servicii de Campanie. Totodată, el este și intendentul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, o responsabilitate venită devreme, pentru care încearcă să compenseze cu exuberanța tinereții lipsa de experiență. 

Și-a început cariera la Batalionul 435 Sprijin Logistic „Ciuc”, din cadrul aceleiași mari unități, unde timp de trei ani a avut posibilitatea să-și desăvârșească abilitățile inițiale în arta logisticii. A reușit asta pentru că a încercat tot timpul să se informeze cât mai mult, să ducă la bun sfârșit fiecare situație pe care a avut-o de rezolvat și să rămână cât mai ancorat la toate noile apariții din acest domeniu, fie că vorbim de norme, fie că vorbim de actualizări legislative. Ca să stăpânească și mai bine lucrurile, s-a străduit să înțeleagă modul în care este parcurs tot procesul de la început până la final și nu s-a concentrat doar pe rezultat. Aceste aspecte i-au întărit credința în forțele proprii, l-au călit și l-au responsabilizat foarte mult, acum fiind în măsură să-și asume mai multe provocări.

Născut chiar în urbea ciucană, Robert și-a dorit de mic să urmeze un colegiu militar național, dar nu a ajuns nici măcar în punctul în care să dea admiterea, pentru că la momentul respectiv mama lui l-a influențat și l-a determinat să nu facă acest pas, plecând poate și de la supoziția că viața unui militar baleiază între război și moarte, făcând-o astfel o meserie foarte riscantă. A fost, până la urmă, doar o mică amânare, căci întâlnirea cu ținuta combat avea să se producă după terminarea liceului. Ambițios din fire, cu dârzenia caracteristică vârstei, nu a stat prea mult pe gânduri și a luat calea Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

„Am încercat să identific ce facultate ar fi mai potrivită pentru mine, iar răspunsul a fost AFT. Cumva mi se părea mie că în Forțele Terestre este mai greu și mi-am zis că dacă tot vreau să servesc țara, să o fac cu toată plenitudinea, acolo unde este cel mai anevoios. Apoi mi-am imaginat că intendența este un domeniu complex și cu un dinamism ridicat, deși, trebuie să recunosc că nu aveam eu, în general, foarte multe informații despre armată. M-am bucurat de decizia pe care am luat-o, mie unul mi-a plăcut academia foarte mult și dacă aș putea, aș mai trece încă o dată prin toate experiențele pe care le-am trăit acolo. Academia Forțelor Terestre este atât o universitate, cât și o școală vocațională. Ea reușește să împletească aceste două laturi și îți oferă bazele, îți modelează creierul și imaginația, în așa fel încât să știi ce vrei și unde să găsești ceea ce cauți. Nu îți dă un set de cunoștințe cu care ar trebui să te descurci toată cariera, pentru că de cele mai multe ori, lucrurile se schimbă, volatilitatea în acest secol al vitezei este foarte mare. Și cred eu că asta este mai important, să găsești calea către rezolvare, nu produsul final” - mărturisește locotenentul Crăciun.

Are printre sarcini coordonarea și sprijinirea tuturor unităților din brigadă în ceea ce privește hrănirea și echiparea efectivelor. Deși la prima vedere ar putea părea că aceste lucruri nu sunt foarte însemnate, atât ținuta pe care o purtăm, cât și alimentele pe care le mâncăm sunt aspecte care influențează moralul militarilor și respectul de sine. „Dacă echipamentul nu îți impune un autorespect, lucrurile pot intra într-o degringoladă. Imaginea pe care o avem și pe care o arătam este primul lucru care vorbește despre noi, ca militari” - afirmă tânărul locotenent.

Există un dinamism constant al echipei din care face parte, în funcție de parcursul în carieră al fiecăruia, dar un lucru foarte productiv, pe care l-am remarcat în scurtul timp petrecut la brigada din Miercurea Ciuc, printre vânătorii de munte care deservesc cu mândrie floarea de colț, este faptul că toată lumea dorește să facă performanță, fiecare primind sprijinul necesar pentru a se dezvolta, existând tot timpul cineva care te poate direcționa atunci când simți că lucrurile deraiază de la făgașul normal, sau când ai un impas profesional. Poate în alte climate organizaționale nu este la fel, dar un avantaj al sistemului militar este că de cele mai multe ori când ți se solicită performanță, ți se dau și pârghiile necesare pentru a o obține.

Când discuția s-a îndreptat către viitor, pe termen scurt, mi-a spus că se vede în același loc, îndeplinindu-și din ce în ce mai bine sarcinile pe care le face și azi. Pe termen mediu și lung, se vede în același sistem militar, pe care îl îndrăgește din tot sufletul, și-și dorește să dea înapoi armatei tot ceea ce știe mai bine și ce a învățat.

Un pilon important în ceea ce face este armonia pe care încearcă să o creeze între viața de familie și cea de militar. „Cele două se împacă, dar nu este ușor deloc și trebuie să dai dovadă de multă diplomație. Cel de lângă tine trebuie să înțeleagă că pentru noi, cariera militară este mai mult decât un job. Dintr-un anumit punct de vedere, tot vor trebui făcute niște compromisuri, dar atunci se impune ca inițierea dialogului să pornească fix de la această idee” - spune Robert.

La finalul discuției a ținut să transmită un scurt mesaj pentru tinerii care vor să urmeze o carieră militară, indiferent de arma sau specialitatea pe care și-o vor alege: „Toți cei care vor să se dezvolte, atât personal, cât mai ales din punct de vedere profesional, să pășească cu încredere, fără să regrete decizia luată și să primească tot ceea ce poate armata să le ofere”.

Unul dintre motto-urile după care se ghidează este: „Dacă faci un lucru, fă-l cu toată forța și cu toată voința ta”. Mie îmi este destul de clar că locotenentul Crăciun Robert Gabriel s-a format ca un adevărat ofițer cu viziune al generației sale și are tot viitorul în față. În ceea ce mă privește sunt convins că voi mai auzi de el peste ani și că Brigada 61 Vânători de Munte are încă un tânăr dornic să pună umărul la bunul mers al unității. În ceea ce îl privește, pasiunea și determinarea pe care le pune în munca lui vor da roade, iar faptul că nu se dă la o parte de la provocări mari îi oferă în fiecare zi oportunitatea de a se privi ca pe o versiune mai bună a celui care era ieri.