𝐄𝐥𝐞𝐯 𝐝𝐞 𝐧𝐨𝐭𝐚 𝟏𝟎

Francesca Șindilar · 02.04.2025
Elevul caporal Lucian Neagu a reușit performanța de a se califica la etapa națională a olimpiadei de istorie cu punctajul maxim – 100 de puncte.
 
Pasionat de istorie încă din școala generală, elevul ștefănist a găsit în colegiul câmpulungean mediul propice pentru a aprofunda materia. Îndrumat de domnul profesor Petrică Ciocan, Lucian a descoperit că doar prin seriozitate și studiu intens se obțin rezultate.
 

„Studiul istoriei mi-a oferit altă perspectivă asupra întregii lumi, înțelegând mult mai bine cum funcționează societatea în care trăim. Cele 100 de puncte obținute la olimpiadă reprezintă pentru mine un imposibil care a fost atins, după zeci de ore de studiu. Această experiență o pot asemăna cu cea a maratonului pe care l-am alergat în munții Rarău, una plină de vârfuri care trebuiau cucerite, susținute de un efort constant. Pentru mine, istoria nu înseamnă doar ani și evenimente ce trebuie memorate, ci un întreg cadru complex de analiză care îți oferă răspunsuri esențiale, ce te ajută să te dezvolți ca om.” (elev caporal Lucian Neagu)


Remarcabil este și rezultatul elevului Leontie-Nicolae Dăscălescu care a obținut premiul al III-lea (83 puncte). Chiar dacă a fost prima sa participare la olimpiadă în calitate de elev militar, tânărul s-a remarcat prin rezultatul obținut și cu siguranță anul viitor va avea un rezultat la fel de bun.

„Istoria a reprezentat pentru mine, de la o vârstă fragedă, o pasiune, pe care am dezvoltat-o de-a lungul anilor.
Prima mare confirmare a pasiunii mele pentru istorie a venit în anul școlar 2023-2024, când am reușit calificarea la Olimpiada Națională de Istorie.
Cea de-a doua performanță școlară a venit în acest an, când am reușit să obțin locul al III-lea în cadrul Olimpiadei de Istorie, faza județeană. Acest rezultat obținut ca și elev al colegiului militar nu poate decât să mă onoreze și totodată mă determină să vreau să particip și la următoarea ediție a olimpiadei.” (elev Leontie-Nicolae Dăscălescu)


 
Dornici de a-și îmbunătăți cunoștințele, curioși și încrezători în forțele proprii, elevii militari ne demonstrează, an de an, de ce sunt capabili dacă au susținerea adecvată.
Felicitări, Lucian! Mult succes la etapa națională a olimpiadei!
Felicitări, Leontie! Felicitări, domnule profesor Petrică Ciocan!
 
login