Medicul militar – acolo unde datoria întâlnește grija pentru oameni

Oancea Robert · 15.09.2025
Locotenentul medic Petrișor Dragoș-Ioan este medicul specialist al companiei stat major și deservire din cadrul Batalionului Multinațional participant la operația „EUFOR ALTHEA” în teatrul de operații din Bosnia și Herțegovina, având datoria și responsabilitatea de a asigura sprijinul medical pentru militarii din compania stat major și deservire, compania de manevră precum și pentru modulul de comandament.

A ales cariera militară din dorința de stabilitate, respect și pentru posibilitatea de a-și servi țara. Medicina militară a însemnat pentru el atât o șansă de dezvoltare profesională continuă, cât și ocazia de a îmbina misiunea de medic cu cea de ofițer. În alegerea acestui drum a fost inspirat de câțiva prieteni apropiați ai familiei dar și de sora acestuia, fiind la rândul ei tot militar.

Participarea la operația „EUFOR ALTHEA” reprezintă pentru el o provocare dar și un vis împlinit. Încă de la primii pași făcuți în Camp Butmir, a simțit emoția începutului unei noi etape și anume diversitatea contingentelor, contactul cu colegii din cadrul celorlalte contingente precum și descoperirea propriului spațiu de lucru, acestea fiind infirmeria, sala de consultații și tratament.

Experiența acumulată ca medic de urgență i-a oferit instrumentele necesare pentru a face față situațiilor medicale complexe din misiune. Colaborarea cu alți medici din bază este, pentru el, un avantaj important, întrucât împărtășirea experienței și schimbul de opinii contribuie la identificarea celor mai bune soluții pentru pacienți.
Adaptarea la viața din teatru de operații a fost una facilă, clima fiind asemănătoare cu cea din România, iar condițiile de trai – cazarea, hrana și sprijinul colegilor – l-au ajutat să se integreze rapid.

Privind spre viitor, locotenentul medic Petrișor își dorește să continue dezvoltarea profesională prin participarea la cursuri de medicină operațională, dar și la congrese internaționale de medicină de urgență, consolidându-și statutul de medic militar dedicat misiunii sale și anume salvarea vieților și sprijinirea camarazilor.
 
login