Madaroș Alexandru-Daniel, student sergent în anul al III-lea la Facultatea de Management Aeronautic din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”
- Acasă
- Articole blog
- Povești cu militari, militari cu povești
- Madaroș Alexandru-Daniel, student sergent în anul al III-lea la Facultatea de Management Aeronautic din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”
Mă numesc Madaroș Alexandru-Daniel, provin din corpul soldaților și gradaților profesioniști și sunt student sergent în anul al III-lea la Facultatea de Management Aeronautic din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, specializarea Controlor Trafic Aerian.
Drumul meu către cariera militară a început încă din liceu, în momentul în care am simțit că valorile în care cred — disciplina, responsabilitatea și spiritul de sacrificiu — își găsesc locul firesc sub uniforma militară. A fost o alegere asumată, născută din dorința de a face mai mult, de a deveni mai bun.
După ce am încheiat drumul liceului civil, mi-am continuat studiile în cadrul Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic ,,Aurel Vlaicu” Boboc, fiind absolvent al Programului de formare a soldaților și gradaților profesioniști – un loc unde nu se formează doar militari, ci se nasc caractere. Acolo am învățat să-mi depășesc limitele și să transform privațiunile vieții militare în forță. Fiecare zi a fost o lecție despre răbdare, curaj și demnitate, iar fiecare pas înainte, chiar și atunci când oboseala apăsa cel mai greu, a fost o promisiune făcută mie: aceea de a nu renunța! Școala militară m-a învățat că adevărata putere se naște din voința de a merge mai departe, chiar și atunci când drumul pare fără sfârșit.
Prima funcție ocupată, în cadrul Comandamentului Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, a fost o etapă importantă de autocunoaștere. Acolo am înțeles că dorința mea este de a evolua, de a ținti mai sus și de a-mi valorifica pe deplin potențialul în cadrul sistemului militar. Astfel, pasul către învățământul superior militar a venit firesc.
Alegerea Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov a fost împlinirea unei pasiuni pentru aviație, născută încă din copilărie. În cadrul acestei instituții de prestigiu am parte nu doar de o formare profesională solidă, ci și de experiențe care mă definesc: activități de Drill, voluntariat, competiții sportive (atletism, crossfit, patrulă de iarnă și de vară), precum și implicarea activă în cadrul A.S.A.F.A. (Asociația studenților din Academia Forțelor Aeriene), unde, din poziția de șef al Departamentului Tehnic, am contribuit cu responsabilitate și dedicare la îndeplinirea obiectivelor comune.
Mai presus de orice, Academia mi-a dăruit oameni. Colegi deveniți camarazi, camarazi transformați în prieteni, legați nu doar prin muncă și efort, ci prin sacrificii împărtășite și visuri născute la unison. Sunt legături clădite în tăcere și în încercări, legături despre care cred că nu se vor pierde în timp, ci mă vor însoți o viață întreagă.